Featured

Despre noi

siglaÎnfiinţat în anul 2008 de actorul şi regizorul Claudiu Pintican, care dorea un mediu flexibil unde să se poată exprima artistic, Teatrul Ararat este primul teatru independent apărut în Baia Mare. Încă de la concepere, Ararat s-a vrut a fi un „teatru la comandă”, care să poată prezenta spectacole nu doar pe scenele instituţiilor de profil, ci, mai ales, în spaţii neconvenţionale, fie acestea cluburi, baruri, restaurante, săli de conferinţe, săli de expoziţii, sau chiar în aer liber, la invitaţia unor agenţi economici sau instituţii.

Featured

Urmărește-ne!

Evenimente

Featured

Tabăra „Actor pentru o vară”

În luna iulie 2024, Teatrul Ararat organizează din nou tabăra de teatru „ACTOR PENTRU O VARĂ”.

Dacă vrei să îți învingi timiditatea, să îți dezvolți imaginația, memoria vizuală și auditivă, puterea de concentrare, atenția distributivă și spiritul ludic, înscrie-te, indiferent de vârstă, în tabăra noastră.

Locurile sunt limitate la maxim 12 participanți per grupă. Tabăra se adresează tuturor categoriilor de vârstă și este structurată astfel: pentru copii de grădiniță, pentru clasele I - IV, pentru clasele V - VIII, pentru liceeni și o grupă pentru adulți.

Participanții la această tabără au posibilitatea să facă parte din cea de-a cincea promoție a Școlii Ludice, ale cărei cursuri vor începe in luna septembrie și care se vor finaliza cu un spectacol ce va fi inclus în următoarea stagiune a Teatrului Ararat.

Te așteptăm în tabără și vei avea posibilitatea ca din toamnă să faci parte din marea echipă ludică, alături de actorii protagoniști ai spectacolelor: ȘCOALA LUDICĂ, APOLODOR - UN PINGUIN CĂLĂTOR, MICUL PRINȚ și CÂND JUCĂRIILE SPUN PA.

Informații suplimentare la biroul Teatrului Ararat - Casa de Cultură de pe B-dul. Independenței Nr.4, intrarea laterală, etajul doi, între orele 10:00-13:00 de luni până vineri și la numerele de telefon: 0740-043 136 / 0723-275 912 / 0723-196 398.

Turneu în Maramureș

După ce a deschis, duminică 22 octombrie, stagiunea 2023-2024, cu premiera spectacolului PIATRA DIN CASĂ, după Vasile Alecsandri, Teatrul Ararat a continuat seria de reprezentații cu cea mai nouă producție a sa, luni, 23 octombrie, de la ora 11.30, pentru clasele 5 - 8 ale Colegiul de Arte Baia Mare și marți, 24 octombrie, de la ora 11.00, pentru elevii școlilor Octavian Goga și Lucian Blaga, reprezentațiile având loc la sediul Teatrului Ararat. De asemenea, tot luni 23 octombrie a mai avut o reprezentație cu spectacolul. „Soacra cu trei nurori” la Colegiul de Arte din Baia Mare pentru copiii din ciclul primar ai colegiului și pentru copiii de la Grădinița de Arte.
Activitatea noastră continuă cu un turneu în Bârsana (căminul cultural) și Sighetu Marmației, la sala Cinematografului Mara, unde vom juca opt reprezentatii ale spectacolelor APOLODOR UN PINGUIN CĂLĂTOR și ROMANȚA ANONIMILOR, miercuri, 25 octombrie și joi, 26 octombrie, după următorul program:
MIERCURI 25 OCTOMBRIE - APOLODOR UN PINGUIN CĂLĂTOR, între orele:
BĂRSANA -
08.00 - 09.10
SIGHETU MARMAȚIEI
10.20 - 11.30
11.40 - 12.50
13.00 -14.10
15.30 - 16.40
JOI 26 OCTOMBRIE - ROMANȚA ANONIMILOR, la SIGHETU MARMAȚIEI, între orele:
09.00- 10.20
11.00- 12.20
12.40- 14.00
Prețul unui bilet este 30 de lei cu reducere pentru elevi, studenți, pensionari, alte categorii speciale, și 60 de lei prețul întreg.
Cadrele didactice care însoțesc grupurile de elevi au intrare gratuită.
Orele de începere ale spectacolelor pot suporta ușoare modificări. 🙂
Informații suplimentare și rezervări la numerele: 0723 275 912 sau 0740 043 136
Vă așteptăm la teatru!

Sala de spectacole pentru închiriat

Teatrul Ararat închiriază sala de spectacole (sala mică a Casei de Cultură Baia Mare) pentru organizarea de spectacole, concerte, cursuri, conferințe, serbări școlare, etc.

Tarife și detalii: Claudiu Pintican, tel. 0723196398, 0723275912.

Parteneri media

KissFM      RadioPro  

Vă așteptăm la spectacolele noastre

Biletele se pot cumpăra de la casieria Casei de Cultură, de luni până vineri, între orele 11 și 15, precum și din foaierul Teatrului Ararat (etajul 1), cu o oră înainte de începerea spectacolului.
De asemenea biletele mai sunt disponibile și la librăria Nicolae Steinhardt, hotelul Mara și magazinele „Foto Europa” și „Foto - Muzică și Sport” (B-dul București).

Sau, on-line, pe rândul 5, de pe site-ul 

Informații şi rezervări la numărul de telefon:
0740-043 136 / 0723-275 912 / 0723-196 398