Turneu în Germania cu spectacolul „Pictorul de pancarte”

PictorulLa invitația Forumului Româno-German din Stuttgart, a Asociației Datina din Karlsruhe și a Asociației Alexandru Ioan Cuza din Heidelberg, Teatrul Ararat va fi prezent în perioada 27-29 septembrie în Germania, în orașele antemenționate, cu spectacolul PICTORUL DE PANCARTE de Marian Ilea, avându-l în distribuție pe actorul Claudiu Pintican.
„Pictorul de pancarte” este la a treia deplasare din acest an, după ce în iunie a participat la Festivalul Internațional de Teatru Oradea, iar în iulie a fost invitat la Festivalul Internațional de Teatru Turda.
Nici luna august nu a fost una liniștită pentru Teatrul nostru, deoarece am organizat cea de a 8-a ediție a Festivalului Artelor Repere, Mituri, Identități, iar în perioada 17-18 august am participat la al treilea festival al verii, Festivalul Umorului MARIN CIMPONERIU ediția a IV-a, organizat de Primăria Slănic-Moldova unde am prezentat publicului spectacolele „Soacra cu trei nurori” și „Piatra din casă”.
Luna august am încheiat-o cu prezentarea spectacolului pe versuri de Mihai Eminescu „Pe mine, mie... redă-mă”, în regia lui Claudiu Pintican, cu ocazia sărbătoririi Zilei Limbii Române, la Slănic Moldova, eveniment organizat de Primăria Slănic-Moldova.


După o vară plină de evenimente, Teatrul Ararat deschide noua stagiune cu turneul spectacolului PICTORUL DE PANCARTE, în Germania, la Heidelberg, Stuttgart și Karlsruhe, în perioada 27 - 29 septembrie.
„Pictorul de pancarte” este o monodramă în două acte. Spectacolul aduce un personaj scos din marsupiul nostalgic al unei profesii, odată bine cotate, dar care azi nu mai există.
Copiatorul de lozinci este taxat la revoluție pentru productele lui proletcultiste şi foarte indigen-mioritice astfel ca, i se dă in cap taman cu una dintre pancartele pe care le-a penelat cu atâta devoțiune.
În interiorul monologului protagonistului, operat de prostată, apar replici rememorative, care tes o "poveste" cu final deschis, imprevizibil , care provoaca spectatorul la analiza si meditatie.
Un spectacol de și cu, Claudiu Pintican.

S-ar putea să vă placă și...

Parteneri media

KissFM      RadioPro   PLUSTV SIGLA 4  TV Sighet logo

Vă așteptăm la spectacolele noastre

Biletele se pot cumpăra de la casieria Casei de Cultură, de luni până vineri, între orele 11 și 15, precum și din foaierul Teatrului Ararat (etajul 1), cu o oră înainte de începerea spectacolului.

Informații şi rezervări la numărul de telefon: 0740-043 136 / 0723-275 912 / 0723-196 398